Invers

La 7:40 instructorul mă aștepta deja în avion. M-am repezit în clădirea aeroclubului să semnez condica. Apoi m-am repezit în biroul mecanicului să-mi las geanta; nu l-am găsit. Așa că m-am dus la avion. Cabina era închisă, așa că m-am dus în fața aripii ca să putem comunica prin semne. Instructorul deschide cabina -- lucru complicat, cu motorul pornit -- și îmi face semn să urc, iar dînsul se mută pe locul din dreapta.

Ocolesc aripa, dau să urc, curentul de aer îmi zboară șapca. Cobor și o recuperez, urc cu ciupica în mînă ca țăranii ardeleni la curtea lui Franz Josef, instructorul mă ia la rost:

- Ce căutai în față lîngă elice?

- Păi am vrut să mă vedeți c-am venit, zic eu. V-am văzut în stînga și n-am știut ce planuri aveți.

Azi a fost cam morocănos, adică mai mult ca de obicei și nu din cauza mea, că n-a strigat și înjurat nici cînd am ratat o apropiere finală. Am făcut toate exercițiile invers, pe pista 05 adică, ceea ce m-a cam dezorientat.

- Vezi, atîta numa’ am făcut, că am schimbat direcția turului și deja nu mai știi ce faci, îmi spune. Tre’ să te înveți să ignori schimbările astea. Totul e exact la fel, numai reperele se schimbă!

Am făcut 3-4 tururi de pistă și cîteva limite, în timpul zborului tehnic al AN-2. Lista boacănelor mai semnificative:

• am raportat turnului înălțime în loc de altitudine (diferența e de 300 de metri!);
• am uitat, pentru prima dată de cînd zbor, să calez altimetrele la decolare;
• am ratat o apropiere finală, venind mult prea sus la aterizare, pentru că m-am temut să reduc suficient turația.

La capitolul fapte bune însă, decolările îmi ies oarecum acceptabil, și azi am comandat faza finală a unei aterizări nu chiar nereușită.