Google, instructorul și norișorii

Azi dimineață poștașul mi-a adus un colet de la “Aripi Românești”. În plic: două numere din revista “Pilot Magazin” și-o carte, biografia unui pilot.

La ora 11 aveam programare la o agenție imobiliară; am mers pe jos pînă acolo, vreo 3-4 km. Cu 4 zile înainte vorbisem la telefon cu un instructor de la școala de pilotaj din Alba Iulia, dar costa cam mult și era cam departe. Ajuns la agenția imobiliară am fost rugat să aștept, așa că mi-am scos telefonul și am dat o raită pe Google, căutînd o școala de pilotaj mai aproape, și spre surprinderea mea, am găsit una doar la 2 km -- chiar în Tg. Mureș, adică. Mai exact am dat peste niște interviuri publicate cu dl. Ioan Mateiu, pilot încercat pe tot felul de zburătoare, care pregătește la rîndu-i și piloți pe ultraușoare.

După ce-am terminat treaba la agenție m-am suit în primul taxi și i-am zis: “la aerodrom, vă rog!” Taximetristul a nimerit strada, dar a ratat intrarea în aeroclub, așa că a trebuit să întoarcă; l-am plătit și m-a lăsat în praf. Am intrat pe poartă și am luat-o la întîmplare în stînga. Niște doamne rezemau automatul de cafea de lîngă clădirea aeroclubului.

- Sărumîna, dl. Mateiu este?

- E la zbor, îmi răspund. La planoare!

Pe pistă erau două planoare subțirele și un grup de copii în jurul lor. O iau la picior prin iarbă și ajung la elevii planoriști -- liceeni, dar cu mai multă experiență de zbor chiar decît un absolvent al școlii de pilotaj de linie. Mi-au arătat planorul în care dl. Mateiu zbura “la dublu” și mi-au zis că mai are vreo 6-7 elevi, deci vreo juma’ de oră de lucru.

Trase de mosorul aeroclubului, planoarele plecau în viteză, se desprindeau aproape imediat și luau vioaie înălțime, bucuroase că scapă în sfîrșit de iarbă și pămînt. Cînd cablul mosorului ajungea aproape la verticală, comanda de desprindere îl elibera spre sol, într-o cădere încetinită de o mică parașută roșie, iar planorul își continua zborul în tur de pistă, cu elev și instructor.

Cînd a aterizat cu ultimul elev, instructorul a ieșit din cabină și-a luat-o pe jos spre hangar. M-am înscris pe o traiectorie de interceptare.

- Dl. Mateiu? (“I presume”, aproape am continuat...)

- Da, a răspuns, uitîndu-se cam pătrat la mine. Nefiind avion, parapantă sau vultur, ori măcar vreo insectă zburătoare, nu prezentam prea mult interes pentru omul căruia pasiunea de peste 20 de ani -- zborul -- i-a devenit natură.

Mă recomand și-i întind mîna. Mi-o strînge bărbătește și simt că-mi mai dă o șansă să am macar vreo aripioară pitită pe undeva:

- Salut!

- Aș dori să fac școala de ULM-uri, intru eu direct în subiect. Am înțeles că sînteți instructor.

- Așa-i. De unde știi?

- De pe Google.

- Ce meserie ai?

- Pai, fac programare.

- Aha; de fapt vreau să știu cum stai cu timpul liber.

Și uite-așa am intrat în vorbă și pînă la urmă ne-am înțeles. L-am întrebat:

- Pe ce zburăm?

- Pe avionul ăsta, zice, și-mi arată un Aerostar Festival alb cu albastru și roșu, acoperit cu niște huse.



- Frumos, zic. Nu mă urcați un pic? N-am mai zburat niciodată în ceva mic.

Stă și se gîndește un pic și zice:

- Ba da, atunci zicem că ăsta e zborul de aclimatizare. Urcă-n dreapta, poți să faci poze dacă vrei, poți să pui întrebări.

Dacă îi ceream un pahar de apă, m-ar fi refuzat morocănos. Dar dacă i-am dat un motiv să zboare...

La ora 13:13 am decolat în primul zbor cu manșa-n față din viața mea. Am făcut 2-3 poze, am pus întrebări, ba chiar am controlat puțin avionul, încercînd să-l păstrez în zbor drept orizontal. E posibil să mă fi descurcat mai bine atunci decît la anumite exerciții de tur de pistă din orele ce-au urmat...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Tu ce zici?

 

© Copyright Hai la zbor! . All Rights Reserved.

Initial design by TemplateWorld

Blogger Template created by Deluxe Templates