Am fost la București pentru examenul medical clasa a 2-a, necesar examenului de licență de pilot. Documentul e valabil 5 ani, deci în mod oficial, în următorii 5 ani voi fi sănătos tun :D
Pentru cei care sînt curioși la ce trebuie să se aștepte, treaba stă în felul următor:
Asta a fost luni; abia azi am mai zburat. 50 de minute, 5 tururi de pistă printr-un aer tare ca piatra, iute ca... melcul, din fericire. Am avut mici probleme cu scaunul, care are un defect la fixare, astfel că la două decolări, proptindu-mă cu nădejde în palonierul drept, scaunul a alunecat în spate, și apoi abia atingeam pedalele cu vîrfurile picioarelor. Ce să fac dacă-s mic!
- Te duci la mecanic și-i ceri o pernuță pentru spate, cum au planoristele noastre de 15 ani, îmi spune instructorul. Tre' să ai genunchii flexați, ca să-ți poți ține mîna cu manșa rezemată pe picior.
Ceva mai devreme zburase cu planorul, remorcat de Wilga aeroclubului, și făcuse cîteva figuri dificile. La ora respectivă eram în oraș și l-am văzut din întîmplare, provocînd și trecătorii -- curioși la ce mă holbez transfixat în mijlocul drumului -- să fie spectatori ad-hoc...
Cît despre mine, ultima parte a aterizării îmi iese, cu chiu cu vai, în sensul că probabil aș putea s-o execut singur fără să mor ori să distrug aparatul. Apropierea însă nu s-a prins de mine, căci încă mi-e greu să apreciez dacă la puterea pe care i-o dau, motorul mă poate duce pînă la pistă sau ba. De cîteva ori mi s-a părut că da, iar instructorul a zis că nu.
- Tre' să-ți iasă o dată, prima dată, îmi spune dînsul. După aia, următoarea dată iar n-o să-ți chiar iasă, dar de-atunci încolo o să fie tot mai bine...!
Pentru cei care sînt curioși la ce trebuie să se aștepte, treaba stă în felul următor:
- ar fi bine să nu mîncați în dimineața respectivă;
- totuși să beți apă, altfel examenul de urină o să vă dea de furcă atît la toaletă cît și după aia, la analiză;
- singura chestie demnă de menționat e înțepătura din deget, care nu e demnă de menționat;
- lăsați-vă definitiv de fumat;
- aduceți niște bani (pe mine m-a costat 150 de lei);
- cu totul, treaba durează cam jumătate de oră, dar se poate întîmpla să așteptați la coadă;
- e nevoie doar de cartea de identitate;
- e bine să vă opriți telefonul în timpul testelor auzului, că altfel orice network hand-over o să interfereze cu aparatul;
- lăsați-vă definitiv de fumat;
- rețineți-vă greutatea și înălțimea;
- niciodată, sub nici o formă, nu înstrăinați documentul primit; faceți numai copii xerox;
- tensiunea și EKG sînt influențate de stres, așa că fiți relaxați și liniștiți;
- lăsați-vă definitiv de fumat!
Asta a fost luni; abia azi am mai zburat. 50 de minute, 5 tururi de pistă printr-un aer tare ca piatra, iute ca... melcul, din fericire. Am avut mici probleme cu scaunul, care are un defect la fixare, astfel că la două decolări, proptindu-mă cu nădejde în palonierul drept, scaunul a alunecat în spate, și apoi abia atingeam pedalele cu vîrfurile picioarelor. Ce să fac dacă-s mic!
- Te duci la mecanic și-i ceri o pernuță pentru spate, cum au planoristele noastre de 15 ani, îmi spune instructorul. Tre' să ai genunchii flexați, ca să-ți poți ține mîna cu manșa rezemată pe picior.
Ceva mai devreme zburase cu planorul, remorcat de Wilga aeroclubului, și făcuse cîteva figuri dificile. La ora respectivă eram în oraș și l-am văzut din întîmplare, provocînd și trecătorii -- curioși la ce mă holbez transfixat în mijlocul drumului -- să fie spectatori ad-hoc...
Cît despre mine, ultima parte a aterizării îmi iese, cu chiu cu vai, în sensul că probabil aș putea s-o execut singur fără să mor ori să distrug aparatul. Apropierea însă nu s-a prins de mine, căci încă mi-e greu să apreciez dacă la puterea pe care i-o dau, motorul mă poate duce pînă la pistă sau ba. De cîteva ori mi s-a părut că da, iar instructorul a zis că nu.
- Tre' să-ți iasă o dată, prima dată, îmi spune dînsul. După aia, următoarea dată iar n-o să-ți chiar iasă, dar de-atunci încolo o să fie tot mai bine...!