Cu mine înveți să zbori! scrie de-acum pe celula Festivalului de școală, trecut recent prin niște revizii atît tehnice, cît și estetice. "Asta sper și eu", i-am răspuns în gînd.
Chemat fiind la aerodrom mai spre seară, am făcut rapid un tur de pistă în cap și m-am urcat în mașină. Festivalul tocmai era scos din hangar cînd am ajuns, și pînă am semnat condica, mă aștepta cu instructorul pregătit pe locul din dreapta.
Am făcut 5 tururi de pistă. La primul, venind pe apropierea finală, habar n-am de ce, am clătinat avionul de parcă la pragul pistei erau numai președinți și șefi de stat, spre mirarea indignată a instructorului, care nu putea vedea niciunul.
Relația mea cu maneta de gaze a devenit ceva-ceva mai cordială. Unde înainte eram cam ca Iranul și Israelul, acuma sîntem mai prieteni -- cam ca Mircea Badea și Elena Udrea. Corecțiile fine în preajma turației de 3000 uneori nu-mi prea ies din prima, dar măcar intențiile de control mi se concretizează în sunetul motorului.
În faza asta simt că principalul meu inamic e nesiguranța în mine însumi. Cînd conduci, dacă trebuie să iei o decizie grea, e mai simplu să te oprești nițel și să te gîndești (ori, dacă ești șoferiță, să pui mîna pe telefon și să suni pe cineva :D ). Dar în zbor cu avionul nu ai luxurile astea, ceea ce pentru începători e uneori descurajant.
Am învățat multe alte lucruri în viața mea, și i-am învățat destule și pe alții, cît să știu că nesiguranța elevului se rezolvă cu experiență și încurajări. Eu deocamdată n-am parte de niciuna, așa că mă descurc cum pot.
Chemat fiind la aerodrom mai spre seară, am făcut rapid un tur de pistă în cap și m-am urcat în mașină. Festivalul tocmai era scos din hangar cînd am ajuns, și pînă am semnat condica, mă aștepta cu instructorul pregătit pe locul din dreapta.
Am făcut 5 tururi de pistă. La primul, venind pe apropierea finală, habar n-am de ce, am clătinat avionul de parcă la pragul pistei erau numai președinți și șefi de stat, spre mirarea indignată a instructorului, care nu putea vedea niciunul.
Relația mea cu maneta de gaze a devenit ceva-ceva mai cordială. Unde înainte eram cam ca Iranul și Israelul, acuma sîntem mai prieteni -- cam ca Mircea Badea și Elena Udrea. Corecțiile fine în preajma turației de 3000 uneori nu-mi prea ies din prima, dar măcar intențiile de control mi se concretizează în sunetul motorului.
În faza asta simt că principalul meu inamic e nesiguranța în mine însumi. Cînd conduci, dacă trebuie să iei o decizie grea, e mai simplu să te oprești nițel și să te gîndești (ori, dacă ești șoferiță, să pui mîna pe telefon și să suni pe cineva :D ). Dar în zbor cu avionul nu ai luxurile astea, ceea ce pentru începători e uneori descurajant.
Am învățat multe alte lucruri în viața mea, și i-am învățat destule și pe alții, cît să știu că nesiguranța elevului se rezolvă cu experiență și încurajări. Eu deocamdată n-am parte de niciuna, așa că mă descurc cum pot.