Apropos de ambreiajul de care pomeneam ieri, știți de ce mașinile au cutie de viteze, iar avioanele nu?
Pentru că la mașină, dacă îți moare motorul, te oprești; în schimb la avion, dacă-ți moare motorul, te oprești.
Eh, de fapt nu e chiar-chiar așa -- după cum aveam să aflu azi.
Una din senzațiile tari pe care ți le poate oferi pilotajul e să-ți vezi elicea, în zbor. În mod normal n-o vezi, că se învîrte mult prea repede, deci dacă o vezi, înseamnă că stă.
Cînd elicea stă, viața pilotului depinde de două condiții simple: altitudine și viteză. Dacă ai suficientă viteză ca să ajungi pînă la un loc plat, lung și gol; sau destulă altitudine ca să poți cîștiga viteza și poziția respectivă prin coborîre, atunci poți plana pînă la sol, așa cum instructorul mi-a arătat -- turuind ca de obicei fără încetare, în speranța că o să rețin măcar o parte din ce-mi spune -- și nu ai nicio problemă.
Dacă nu, tot n-ai nicio problemă... în veci.
(Faptul că dl. Mateiu este instructor de planorism și fost component al lotului național de acrobație cu planorul cu siguranță n-a dăunat operațiunii.)
Azi am zburat cam 50 de minute și a fost prima dată cînd am folosit stația radio a avionului. Instructorul a rugat pe una din doamnele din aeroclub să păzească stația și să îmi dea răspunsurile cuvenite, așa că pentru prima dată mi s-a auzit vocea pe 123.5 MHz: “Startul, aprobați rulajul pentru 5044!”
De fiecare dată cînd folosesc stația trebuie să mă lupt cu reflexul de-a mă identifica folosind indicativul personal de radio. Și totuși mi-e teamă că într-o zi, un controlor de trafic o să rămînă interzis auzind “Turnul, aici YO5-OOZ/AM...”
Pentru că la mașină, dacă îți moare motorul, te oprești; în schimb la avion, dacă-ți moare motorul, te oprești.
Eh, de fapt nu e chiar-chiar așa -- după cum aveam să aflu azi.
Una din senzațiile tari pe care ți le poate oferi pilotajul e să-ți vezi elicea, în zbor. În mod normal n-o vezi, că se învîrte mult prea repede, deci dacă o vezi, înseamnă că stă.
Cînd elicea stă, viața pilotului depinde de două condiții simple: altitudine și viteză. Dacă ai suficientă viteză ca să ajungi pînă la un loc plat, lung și gol; sau destulă altitudine ca să poți cîștiga viteza și poziția respectivă prin coborîre, atunci poți plana pînă la sol, așa cum instructorul mi-a arătat -- turuind ca de obicei fără încetare, în speranța că o să rețin măcar o parte din ce-mi spune -- și nu ai nicio problemă.
Dacă nu, tot n-ai nicio problemă... în veci.
(Faptul că dl. Mateiu este instructor de planorism și fost component al lotului național de acrobație cu planorul cu siguranță n-a dăunat operațiunii.)
Azi am zburat cam 50 de minute și a fost prima dată cînd am folosit stația radio a avionului. Instructorul a rugat pe una din doamnele din aeroclub să păzească stația și să îmi dea răspunsurile cuvenite, așa că pentru prima dată mi s-a auzit vocea pe 123.5 MHz: “Startul, aprobați rulajul pentru 5044!”
De fiecare dată cînd folosesc stația trebuie să mă lupt cu reflexul de-a mă identifica folosind indicativul personal de radio. Și totuși mi-e teamă că într-o zi, un controlor de trafic o să rămînă interzis auzind “Turnul, aici YO5-OOZ/AM...”