Două cifre

A trecut aproape o săptămînă de cînd n-am mai zburat. Azi am ținut o oră și jumătate de teorie despre navigație. Instructorul meu are aproape dispreț față de navigația electronică și insistă pe metodele vizuale. Ce-i drept, aparatele se pot strica, dar dacă ți se strică ochii, atunci ai probleme mai mari decît navigația... deci are sens ca orice pilot să știe să navigheze, mai presus de toate, fără VOR, GPS și mai știu eu ce.

S-a făcut senin după ploile din weekend, și cu toate că mîneca de vînt era plină și arăta de-a latul pistei, am și zburat un pic (cam 50 de minute). Cînd vîntul bate tare din lateral, e important să ții avionul “în vînt”, adică să-l îndrepți și răsucești în așa fel încît să compensezi forța vîntului și să ajungi totuși încotro vrei tu. Pe mine treaba asta un pic mă încurcă, pentru că zborul intenționat mai de-a latul îmi aruncă bila indicatorului de girație cît colo, și îmi amintește că n-am servitor să apese pedalele în locul meu; apoi dintr-o dată vîntul slăbește și avionul se duce încotro îl împing, și trebuie să îndrept, dar după trei secunde își revine și iar trebuie să compensez...

- Luptă-te, luptă-te! îmi strigă instructorul.

Ne-am cocoțat pe la 5-600 de metri și am mai încercat niște limite. Am redus turația și-am tras timid de manșă, așteptînd ca viteza să scadă sub limita admisă și avionul să comenteze. În loc de asta, am simțit că ne redresăm.

- Vezi ce stabil e? îmi comunică instructorul. Vrea singur să-și revină, tre’ să-l forțăm ca să intre în limită! și trage de manșă mai tare.

Văd doar cer albastru în față și mă uit la acul tremurat al vitezometrului. 80... 70 km/h... avionul vrea să-și revină, dar nu-l lăsăm. 60 km/h! Cum avem și vînt din față, probabil aproape stăm pe loc... în sfîrșit se simte tremuratul aripilor și botul se lasă-n jos și-n dreapta. Virăm ușurel în aceeași direcție, am și recăpătat viteza și controlul, dar am pierdut 50 de metri din altitudine...

- Bun, ajunge, aud în căști. Zburăm orizontal la viteză mică. 90 la oră! Hai...

Trebuie să reduc din putere și mi-e teamă să nu reduc prea tare. Împing mîna stîngă în ușă ca să am frecare, și trag ușoooor de maneta de gaze, care nu binevoiește să se clintească. Uf, știam că așa o să se întîmple! Trag mai tare, cu ochii la turometru, pregătit să mă opresc repede. Tot nimic, parcă e lipită. Întind un deget ca să simt șanțul pe care alunecă maneta și mai trimit niște mușchi la atac. Nimic! Înjur în gînd și cînd ajung la jumătatea frazei, maneta scapă și turația scade mult prea mult, cu vreo 4-500 de ture. Împing repede înapoi, dar instructorul normal că a observat.

- Ce faci manevre așa bruște?! Lin tre’ să acționezi comenzile!

- În preajma lui 4000 nu reușesc nicicum să fac modificări mici, zic. Dacă trag ușor nu mișcă, dacă trag mai tare scapă!

- Nu există, zice. Maneta e fix așa cum trebuie. Ține acolo mîna pe ușă și trage cu simț!

Zburăm încet, cu 90 km/h. Mă străduiesc să țin viteza constantă dar acul tremură cu variații mari, ca la Dacie.

- Bun, 85 acuma.

Ridic ușurel botul și mă lupt cu maneta de gaze... am reușit să scad turația.

- 80!

Mai scad un pic. Toate indicatoarele îmi joacă de nu mai știu pe care să-l cred. Încerc să zbor orizontal și nu mai încet de-atît, dar e destul de greu.

- Ajunge, zice după cîteva secunde. Hai jos la 200 și intrăm în tur de pistă!

Am făcut un tur de pistă și-am aterizat cu vînt lateral pentru un touch-and-go: imediat după aterizare am redus flapsurile la 15 grade și-am turat motorul în plin, decolînd imediat. Apoi am mai făcut un tur, luptîndu-mă cu vîntul încontinuu, am aterizat, am degajat și ne-am pregătit pentru încă o decolare.

- Vîntul bate din dreapta, deci ne împinge direcția în stînga, deci botul o ia în dreapta, deci o parte din cuplul motorului e compensat, zice instructorul. Deja mă gîndisem la asta -- adică presiune mai redusă pe palonierul drept.

- Reper: tractorul roșu! zice. Ideal ar fi să zburăm peste el, nu prin el...

Din păcate acum vîntul bătea mai tare decît am crezut, așa că nu doar că nu era nevoie de dreapta, ci chiar trebuia în stînga nițel -- așa că la momentul ridicării botului nu mergeam chiar drept, ci cam cîș, forțînd cauciucurile în semiderapaj. După 2-3 secunde însă am căpătat portanță pentru palier, și aproape imediat după aceea ne-am ridicat fără să trag de manșă, zburînd peste tractorul care cosea pista.

Turul a ieșit binișor, doar că am ajuns pe axul pistei cam sus (încă nu pot aprecia singur panta optimă de aterizare şi treaba asta mă cam deranjează) și ca să pierdem viteză mai repede instructorul mi-a arătat o apropiere de-a latul. S-a proptit în pedala dreaptă și am coborît aproape 100 de metri cîș, revenind apoi la atitudinea normală chiar înainte de prima redresare.

- Secretul e să stăm cît mai mult în aer, zice. Noi tragem de manșă, el coboară, și tot așa pînă pune roțile principale; atunci tragem de tot de manșă și așteptăm să se așeze încetuc... uite, așa! Ai înțeles?

Elicea s-a oprit.

- Nici n-am atins gazul, zic, n-am mîna pe el!

- De data asta eu am tras, zice. Hai, frînează, ține salca, bagă flapsurile, pornește motorul, oprește pompa, degajăm și mergem la hangar... Ajunge pe ziua de azi.

Azi am 10 ore de zbor: am ajuns la două cifre...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Tu ce zici?

 

© Copyright Hai la zbor! . All Rights Reserved.

Initial design by TemplateWorld

Blogger Template created by Deluxe Templates