Printre ciuperci colorate

Dimineață la 7:30 eram la aerodrom; pe pistă se pregătea AN-2 și o echipă de parașutiști.



Curios, m-am urcat un pic în imensul biplan și am făcut niște poze. M-am dus la cabina piloților, unde totul amintește de Rusia anilor ’70 și de pozele din “Școala curajului”, o carte sovietică despre viața unui parașutist la fel de sovietic, pe care o citisem în copilărie.





Parașutiștii s-au opintit să împingă avionul pe pistă -- cu mine încă înăuntru, glumind pe seama mea -- așa că am coborît din el din mers. Instructorul a apărut cu mașina și m-a și luat la rost că de ce n-am scos avionul; i-am arătat că mecanicul tocmai scotocea prin mațele motorului așa că n-aveam cum.

- De ce nu i-ai făcut atunci verificarea exterioară?

- Pai n-am vrut să mă apuc să-l zgîlțîi în timp ce mecanicul are mîinile băgate în el pînă la cot, zic. Da’ o fac acuma, uite.

Pînă am terminat cu verificarea, instructorul deja se așezase înăuntru și vorbea la telefon. Intru pe locul meu și aștept; aveam controlor de zbor pe însuși directorul aerodromului, așa că pornesc stația.

- Startul, aprobați pornirea motorului la hangar pentru 5044.

Azi am făcut 5 tururi de pistă, pe jumătate fără vizibilitate pentru că am zburat prin fumul coșurilor de la combinat, care miroase oribil și are gust și mai rău. Atunci cînd zona aerodromului era ocupată de ciupercile colorate care picau din AN-2, am făcut niște angajări la limită ca să mai treacă timpul.

Decolările mi-au ieșit tot așa și-așa, dar parcă totuși cu mai puțin efort. Deseori instructorul mă apostrofează pentru greșeli pe care eu nu simt că le-am făcut, și atunci tac și rabd, că mi se pare mai probabil că nu le-am simțit eu decît că nu le-aș fi făcut.

- Cînd bagi gazul în plin la decolare, nu împinge manșa, las-o trasă la maxim! Cu mîna dreaptă o ții trasă, cu stînga bagi gaz. Ce-i așa greu?!

Asta cu toate că în manualul dînsului scrie că la decolare manșa nu trebuie trasă la maxim, ci doar 3/4.

La turul al patrulea cei de la sol ne-au rugat să degajăm pista pe partea mai îndepărtată de ei, ca să nu le mai deranjăm parașutele. Doar că pe dreapta iarba nefiind cosită, am rulat tot pe pistă -- deci, tehnic vorbind, nu am eliberat-o, așa că nu am anunțat prin radio lucrul ăsta.

- Spune mă, “degajat, pista liberă”, ce aștepți? se rățoiește iar la mine.

- Păi sîntem pe pistă, care liberă?! replic eu încurcat.

- Mă, eu ți-am dat o misiune, nu contează că e liberă sau nu, dacă ți-am zis să anunți, anunță! Tu nu vezi că ăia n-au cosit pe-acolo?

Înghit și apăs butonul de emisie:

- Startul, 5044 degajat, pista liberă...

Boacăne “legitime” am mai făcut, nu-i vorbă. La decolare trebuia să anunț Turnul Mureș că zburăm și că rămînem pe frecvența aeroclubului, dar eram fix în urcare și atent fiind la viteza optimă de urcare, altitudine, turație și reper (depozitul alb de la Ogra) am uitat să schimb frecvența, așa că am chemat Turnul pe frecvența aerodromului. Nu cred că era un dezastru dacă m-ar fi lăsat să aștept pîna zburam orizontal și eram mai puțin stresat, dar probabil că și ăsta e un exercițiu. Apoi, ieșind din fumul combinatului după al doilea viraj, m-am trezit la mama naibii deasupra Mureșului, și asta de două ori. Iar la ultima aterizare, ca să fie totul perfect, pe finală instructorul îmi spune:

- Vom ateriza în diagonală, între cifre și baliza din dreapta, spre colțul opus al pistei.

Așa că odată ce-am ajuns la sol, am frînat astfel încît avionul s-o ia nițel la stînga. Instructorul și-a ieșit din fire.

- Mă, de cîte ori să-ți spun că aterizarea se face în linie dreaptă! Dacă iei curbe la viteze mari pe iarbă nenorocim trenul!

- Păi n-ați zis că mergem spre colțul opus?

- Ba da, dar trebuia din aer să ne orientăm spre el, nu după ce l-am pus jos!

Bine. Altădată o să țin minte...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Tu ce zici?

 

© Copyright Hai la zbor! . All Rights Reserved.

Initial design by TemplateWorld

Blogger Template created by Deluxe Templates