Peninsula

M-am trezit la 6 visînd tururi de pistă -- poate și din cauză că înainte să adorm am recitit, pentru a suta oară, micul manual încropit de instructorul meu. Dacă tot m-am trezit l-am mai citit de 2-3 ori și mi-am pregătit geanta; la ora 7:45 instructorul, cu multă amabilitate, m-a luat cu mașina dînsului de la o intersecție din apropiere.

Iar ne-am suprapus peste antrenamentele “parascrîntiților”, avînd pista la concurență cu AN-2 cel alb-albastru. Am făcut 5 tururi de pistă și cîteva angajări la limită atunci cînd nu am putut ateriza sau evolua peste aerodrom.

Zburam pe la 200 de metri pe latura lungă și instructorul a dat la o parte parasolarul care acoperă calota superioară a cabinei:

- Cască bine ochii în toate părțile, să nu ne trezim că pică pe noi vreun deștept din ăsta!

După ultima aterizare, mă întreabă:

- Mai poți?

- Aș mai putea, zic, dar mi-e să n-o dau iar în gard cum fac de obicei la ultimul tur de pistă, și să stric toată ziua.

- Bine, zice. Atunci îți fac eu cinste cu un zbor. Că mi se face greață să stau pe pămînt, așa că mai bine mai zburăm un pic...

Am făcut un tur pe deasupra orașului, și cum zilele trecute a început Festivalul Peninsula, am făcut două treceri pe deasupra campingului din apropierea scenei, plin cu corturi multicolore în care fanii lui DJ Tiesto încă nu se dezmeticiseră. Era abia 9 dimineața și le-am dat deșteptarea.

Decolările încep să-mi reușească -- încet, mai încet decît mi-aș dori. Am deja aproape 18 ore și aș fi vrut să fiu mai avansat în momentul ăsta decît mă simt.

La capitolul “boacăne mari și foarte mari”, am reușit azi pentru prima dată ca întinzînd mîna după întrerupătorul pompei suplimentare de combustibil să lovesc maneta secundară de gaze, mărind astfel accidental turația -- și asta chiar la aterizare. Instructorul nu mi-a iertat-o, explicîndu-mi în termeni cît se poate de grafici în cîte feluri se poate muri după o astfel de greșeală...

Dacă e să fim cinstiți, după părerea mea fabricantul a poziționat întrerupătorul ăla foarte prost, atît de aproape de maneta de gaze, astfel că pilotul trebuie să ocolească mereu cu grijă mînerul manetei ca să-l acționeze. Constructorii de tastaturi s-au gîndit la asta cînd au exilat tasta Esc în colț, unde n-o poți apăsa accidental...

Tot azi, după niște manevre altfel nu ieșite din comun, dar care m-au făcut să simt ceva g-uri pozitive și negative, instructorul a observat că-s transpirat.

- Ce transpiri așa? zice. Ți-i frică?

- Ba, zic. Da-i normal!

- Cum mă să fie normal?! Că eu nu transpir defel...

- Păi tocmai de-aia e normal!

- Cum adică?!

- Simplu, mă apuc eu de explicat. Cînd urechea mea internă -- organul echilibrului -- simte g-urile, trimite un mesaj la creier, care nu știe cum să-l interpreteze, că e prima dată în 32 de ani cînd aude de așa ceva. În lipsă de altceva, îl ia ca pe un mesaj de pericol, da’ nu știe care pericol anume... așa că dă comenzi pentru pregătire în fața oricărei primejdii, în caz că tre’ sa ma bat cu vreun leu, ori să fug tare... Mai concret, ficatul stoarce un kil suplimentar de sînge ca să fie, glanda suprarenală bagă adrenalină ca aditiv la combustibil, și toate organele lucrează la turație maximă, consumînd astfel combustibil, fix ca motorul de avion, numai că la nivel intracelular. Tot fix ca la motor, treaba asta produce căldură, adică îmi crește temperatura corpului. Pielea, că-i organul abilitat, se apucă să facă răcirea pe bază de apă, adică transpirație... și iaca-s tot ud...

1 comentarii:

Anonim spunea...

super ultima ta replica!!!!!!!

Trimiteți un comentariu

Tu ce zici?

 

© Copyright Hai la zbor! . All Rights Reserved.

Initial design by TemplateWorld

Blogger Template created by Deluxe Templates