Raid la Cluj

Și azi a fost o vreme superbă! La 9 am fost la aerodrom. Am scos avionul, am făcut verificările și ne-am repezit pe tururile de pistă, din care am făcut 4 sau 5. Azi am frînat cu atenție ca să nu mai pățesc ca ieri, și cu nădejde mai mare, pentru că cei care cosiseră pista lăsaseră mici căpițe de la jumătate încolo, așa că nu mai era loc de joacă.

Mi se pare că începe să mi se activeze “variometrul rectal”, că am început să simt cu fundu’ variațiile de altitudine, precum piloții “tradiționali”.

- În urechea internă și în fund simți tot zborul, zice instructorul meu.

Încet-încet sesizez și panta de aterizare, și parcă încep să mă prind și de controlul turației în apropierea finală. Deși încă nu am dat niciodată respectivele comenzi singur, cel puțin de cîteva ori am simțit că aș fi făcut și eu ce-a făcut instructorul, ceea ce totuși e un pas înainte.

Povesteam despre diverse modele de avioane, și azi l-am auzit pentru prima oară rîzînd cu poftă:

- Cum zicea unu’: “avionul ăsta vă ține o viață... cu condiția să nu trăiți prea mult”, hahaha...!

După tururile de pistă, însoțiți de un potențial nou elev, ne-am apucat să pregătim “crochiul” -- adică o schiță de navigație făcută pe hîrtie, cu liniarul și raportorul, după hartă, pentru raidul spre Cluj. În timpul pregătirii, vizitatorul a pus o întrebare care simțeam că îi stă pe limbă și pe care aș fi pus-o și eu cu săptămîni în urmă, dacă nu m-aș fi prins la timp că e o greșeală imensă:

- Da’ de ce tre’ să pregătim navigația cu liniarul și pixul? întreabă el candid. Nu putem folosi un GPS cu hartă și gata?

Mare greșeală.

- Ba poți, dar eu nu asta vă învăț aici, răbufnește instructorul. Bagă aicea la cap cum se face navigarea vizuală, cu ochii, și estimativă, cu ceasu’! Că rămîi vreodată fără GPS și ce te faci? Băi, voi cu aparatele voastre...

Am calculat capetele pentru drumul obligat la dus, precum și pentru un retur peste Luduș, și-am pornit motorul.

- Domnu’ civilizat, zice, azi tu vorbești pe radio. Că tot te lauzi că vorbești de douăj’ de ani... Tu zbori, tu navighezi, tu vorbești, eu sînt doar pasager!

Totuși mi-a pregătit niște cartonașe cu mesajele pe care aveam să le transmit autorităților pe drum. Am vorbit în total cu 3: controlul de zbor din Tg. Mureș, “Topaz approach” dinspre Cluj, și turnul de la Cluj. Am chemat și aeroclubul Dezmir -- unde de fapt am aterizat -- dar nu avea nimeni stația deschisă acolo.

Am decolat, am potrivit capul de zbor, și-am chemat:

- Turnul Mureș, cu ultraușor cinci-zero-patru-patru.

- 5044, comunicați! a venit răspunsul instantaneu. Controlorul de trafic probabil era obișnuit să audă voci diferite în spatele indicativului YR-5044.

- Avem referința 231, am decolat de la aeroclubul Tîrgu Mureș la minutul trei-doi cu destinația aeroclubul Dezmir; vom zbura la altitudinea de 3000 de picioare și estimăm să ajungem la verticala destinației în 35 de minute, 5044 - recit eu conștiincios, cu ochii pe instrumente și pe busola GPS.

- Recepționat 5044, aveți transponder?

- Afirmativ!

- OK 5044, atunci vă rog să afișați pe el codul unu-unu-unu-cinci.

Instructorul meu, mai aproape de butoanele aparatului, potrivește codul și pornește emițătorul.

- Confirmăm transponder pe alfa unsprezece-cincisprezece, 5044 terminat, zic eu.

- Vă văd 5044, drum bun!

Primul reper -- satul Band -- trebuia să-l avem la verticală în 4 minute. A apărut după vreo 5, pentru că încă eram în urcare și nu aveam viteza de croazieră folosită la calculele de navigație. Au urmat apoi lacurile de la Zău de Cîmpie și comuna Șăulia, la travers dreapta la 1.5 km; apoi după încă 7 km, satul Miheș. Schimbăm frecvența la radio.

- Topaz approach, yankee-romeo 5044!

- 5044, Topaz.

- Sîntem la travers cu Zău de Cîmpie la altitudinea de 3000 de picioare, aprobați trecerea cu Turnul Cluj pentru 5044!

- 5044, se aprobă schimbarea frecvenței pe 125.1. Vă avertizăm că în zonă există trafic militar, cu MiG-uri și elicoptere.

- Am copiat, 5044.

Ne apropiem de destinație și hîrtia zice că trebuie să trecem peste Cojocna. O aglomerație urbană ne ajunge aproape la verticală.

- Unde-i calea ferată și tunelul? întreb.

- Păi caută-le! îmi răspunde. De sus linia ferată se vede exact ca pe hartă: o linie neagră șerpuită.

Îmi încordez ochii, mă uit în toate părțile, nici urmă de linie neagră șerpuită. Instructorul meu își lungește gîtul, se scarpină și zice:

- Auzi, cred că nu asta-i Cojocna... Ia vezi, n-o fi aia de-acolo? și arată spre o altă localitate în față și mai la stînga.

După cîteva minute ajungem și acolo, și căutăm iar calea ferată. Decidem însă că nici asta nu-i Cojocna și că am deviat cam mult spre sud-vest, așa că revenim -- mai ales că în depărtare, ascuns în ceață, se vedea deja Clujul -- și mai zburăm cîțiva km.

- Uite-o! Aia-i Cojocna, îs sigur... uite și dealul unde mi s-a gripat mie motorul, zice. Vezi calea ferată?

Într-adevăr arăta ca pe hartă, doar că de sus se vedeau și stîlpii de pe margini.

- Da, zic. Se vede și tunelul, deci asta tre’ sa fie.

- Asta e sigur, aud în căști. Uite și prunu’ lîngă care am aterizat atunci...

Eu unul nu fac diferența între un prun și un stejar, mai ales de la 500 de metri, dar bănuiesc că după o astfel de întîmplare oricine ar recunoaște un pom direct implicat, chiar și din avion.

- Nu mai știu sigur frecvența aerodromului, spune instructorul. Cred că-i 118.975 da’ nu-s sigur. Cere permisiunea pentru schimbarea frecvenței da’ să ți-o confirme.

- Turnul Cluj cu YR-5044!

- 5044, aici Turnul Cluj.

- Sîntem la 7 km de Dezmir, cu pista la vedere; aprobați trecerea pe frecvența aeroclubului Dezmir și vă rog să confirmați: unu-unu-opt cu nouă-șapte-cinci? 5044.

- 5044, aprob schimbarea pe frecvența aeroclubului, care este: unu-unu-nouă cu opt-șapte-cinci, repet 119.875.

- Confirm, 119.875, mulțumesc! zic eu.

- Nu mai tot mulțumi mă atîta, mă apostrofează instructorul. Alții așteaptă să eliberezi frecvența și tu pierzi vremea cu politețuri!

După aterizare am coborît din avion să dau cîteva telefoane; pe pistă era un AN-2 mare și bosumflat, cu o băltoacă de ulei sub bot. Mi-am făcut o poză cu el. De după dealuri a apărut bîzîind un elicopter Robinson R-44, care-a făcut un mic tur și pe deasupra pistei în vederea aterizării.

- Mă, sper că ăsta-mi vede avionul, zice instructorul meu mai în glumă.

Nu-i prea plac elicopterele.



Din păcate nu ne-am putut ține de planul inițial cu întoarcerea peste Luduș, căci cei de la Topaz ne-au indicat sec un heading de 120 de grade, care ne obliga să ocolim zona; probabil din cauza traficului militar de-acolo.

- Ori poate or văzut cum zbori tu și-or zis să te pună pe drumul cel bun, aud în căști.

După vreun sfert de ora în care am făcut spirale în jurul drumului drept, ca pilot “de elită” ce sînt, la orizont a apărut reperul Tg. Mureșului -- fumul gros și alb de la combinatul Azomureș.

- Ține-ți reperul și păstrează altitudinea constantă, zice instructorul. Ăia de jos văd pe radar dacă nu zburăm unde-am zis că zburăm și te faci de rușine dacă ne iau la rost...

Apropiindu-ne de aerodrom anunțăm reîntoarcerea, reducem altitudinea pîna la 200 de metri și zburăm la verticala pistei. Virăm apoi de două ori și ajungem direct înaintea virajului 3 pentru aterizare. Ochim panta, instructorul turuie ca de obicei:

- Monitorizează apropierea și înfundarea, ieși pe ax, redu, scoate flapsurile, pornește pompa, slăbește ușor, deja mă gîndesc: “ajung acasă?” Văd ca n-ajung, mai bag cîteva sute care mă scot din rahat! Sîntem bine acuma, ține constant 118, nu lăsa botul, cînd știu sigur că ajung, reduc complet... Bun, prima redresare: aaaatît! Am îndulcit panta, acuma a doua: salca la jumătatea parbrizului, zburăm orizontal, la întrecere, cît mai mult orizontal! Tragem pe măsură ce coborîm... am pus roțile principale, tragem manșa-n burtă să coboare încet aia din față, cînd s-a așezat începi să frînezi ușor și apoi tot mai tare!

Toate bune, dar iar am uitat turația așa că de cum am început să frînez elicea s-a oprit și instructorul m-a luat la rost.

Rulînd spre hangar și văzîndu-mă cam amărît, s-a gîndit să mă consoleze un pic:

- Atîta vreme cît rulăm pe trei roți și sîntem sănătoși, nu-i nimica, dar e important să menajăm și avionul, că el ne ține în viață în aer, îmi zice.

Sînt absolut de acord, dar încă nu mă pot concentra la toate deodată destul de bine...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Tu ce zici?

 

© Copyright Hai la zbor! . All Rights Reserved.

Initial design by TemplateWorld

Blogger Template created by Deluxe Templates